Acum ceva anişori, junele Venerel Blăjinuţ a copt o firmă ce parazita instituţiile statului şi firmele obligate să asigure în lupta cu focul. Banii au curs  atât de repede încât patronul a pierdut legătura cu realitatea şi s-a încumetrit cu tot felul de dubioşi. Printre aceştia şi Popo Grasu, cunoştinţă din lumea lor, a ciripitorilor şi turnătorilor. Imediat Venerel a turnat către Zoaia un purcoi de bani, chipurile pentru publicitate. Relaţiile dintre cei doi "oameni de afaceri" erau atât de bune încât Popo Grasu şi-a permis să revendice o şpagă - "contract de publicitate" - şi pentru fiţuica sa din Vaslui (evident, în acte "ziarul" era al unui fost asociat). Iar Venerel s-a executat aproape cu bucurie.

      Dar la manelişti viaţa e ca Bahluiul, cu întortocheri, suciri şi răsuciri. Aşa şi cu Venerel şi Popo Grasul. Pentru că marele luptător cu focul s-a asociat cu un alt mare şpăgar - Julian Şerbouan - şi a deschis cu acesta un cabinet medical, Popo Grasu a uitat de prietenie.  Mai întâi s-a pus cu bocancii pe Şerbouan, o mare inteligenţă care circula cu Mercedesul lui Venerel, expunându-se aiurea şi fără rost.

      Luat la împins vagoane de Popo Grasu, puternicul Şerbouan s-a dus în genunchi la Venerel şi a cerut imunitate. Iar pretenul s-a şi luat de marele şantajist: "băi, dar nu-ţi ajung 3000 de iepuroi cât îţi dau eu pe lună la Iaşi plus mia de la Vaslui?". Însă Popo Grasu n-are mamă, n-are tată şi nici creier în astfel de operaţiuni, aşa că şi-a felicitat prietenul cu "te bag, te omor, te fac". Cum Blăjinuţ n-a înţeles (mai degrabă n-a crezut), Popo Grasul şi-a auncat zoaiele şi asupra amicului cotizant. Aşa se face de vreo două luni Zoaia îl spurcă pe Venerel aşa cum ştie mai bine Popo Grasul. Dar distracţia îl lasă pe ţigan fără 4000 de iepuroi pe lună, în plină criză şi cu maţele chiorâind şi mai abitir a foame, aşa că presimţim o împăcare. Ca la manelişti.