Evenimente

Avem, pe hârtie, trei bugete pentru 2010

PDL, PSD şi PNL se întrec în declaraţii privind elaborarea propriului proiect de buget de stat pentru anul 2010. Afirmaţiile politicienilor se doresc a fi un răspuns la ameninţarea că FMI nu ne va da tranşa a treia dacă bugetul nu este adoptat până pe 10 decembrie. FMI aşteaptă, până la finalul acestei săptămâni, un semnal concret că există şanse privind adoptarea bugetului. Cu toate că, pe hârtie, România ar avea la ora actuală trei proiecte de buget, în realitate, nici unul nu poate fi depus în parlament. (Evenimentul Zilei)

BEC: „Crin Antonescu va ocupa prima poziţie pe buletinul de vot“

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC), Ana Hermina Iancu, a declarat ieri că, potrivit tragerii la sorţi, candidatul PNL, Crin Antonescu, va ocupa prima poziţie pe buletinele de vot la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie. Poziţia a doua va fi ocupată de Mircea Geoană, pe locul trei pe buletinul de vot urmând să fie tipărit numele lui Kelemen Hunor, urmat de Traian Băsescu. După aceştia patru urmează, potrivit legii, independenţii şi reprezentanţii partidelor neparlamentare.

PDL da bani, PSD imparte mancare, iar PNL cumpara paturi

O campanie electorală fără milă se desfăşoară în judeţul Dâmboviţa. Bătălia pentru electorat se duce cu toate mijloacele. Directorii de şcoli sunt fie momiţi cu bani să treacă la PDL, fie ameninţaţi că vor fi daţi afară din funcţie. Primarii PSD, nostalgici ai vremurilor când erau răsfăţaţii bugetului de stat, vorbesc de răzbunare. Maşinile unor taximetrişti care purtau bannere cu Traian Băsescu au fost vandalizate în noaptea de miercuri spre joi. (Romania Libera)

Băsescu joacă murdar cu referendumul

Prin convocarea referendumului pentru unicameral şi reducerea numărului de parlamentari în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, candidatul Traian Băsescu şi-a creat un avantaj incorect faţă de ceilalţi competitori, avertizează patru organizaţii neguvernamentale de prestigiu.

Noul guvern tehno-PDL, demis deja pe jumătate

Refuzat de economiştii săi, Lucian Croitoru a reciclat actualul cabinet Boc. Lucian Croitoru s-a gândit opt zile şi a decis: merge în parlament cu un guvern pe jumătate deja demis la moţiune. Şapte dintre cei 14 miniştri pe care i-a cooptat în cabinetul anunţat ieri se regăsesc pe lista actualului guvern Boc trântit în parlament. Ceilaţi şapte sunt oameni de sacrificiu fie din PDL, fie importaţi din comisiile speciale de la Palatul Cotroceni. (Evenimentul Zilei, Gandul, Cotidianul, Gardianul, Romania Libera)

Băsescu: Următoarea nominalizare de premier e Geoană

Preşedintele-candidat, Traian Băsescu, şi-a făcut ieri întrarea oficială în campanie cu un fitil electoral îndreptat spre Mircea Geoană. De la sediul de campanie unde a descins, aparent fără escortă SPP, la volanul Loganului de weekend, Băsescu a anunţat, mai mult sau mai puţin în glumă, că „Mircea Geoană este următoarea nominalizare de premier”.

Vîntu - vinovat, dar nepedepsit în dosarul „BID”

Afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu este vinovat de fals şi uz de fals în dosarul privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID), însă nu va fi pedepsit. Asta, pentru că faptele s-au prescris. Aşa au decis, ieri, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care au cerut încetarea procesului penal şi o soluţie de scoatere de sub urmărire penală în dosarul „BID” pentru Sorin Ovidiu Vîntu, în baza unor prevederi ale articolelor 10 şi 11 din Codul de Procedură Penală. (Evenimentul Zilei)

Udrea şi Ridzi, date pe mâna Parchetului

Ministresele-vedetă ale PD-L, Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea, au fost împinse ieri de colegii lor deputaţi  în braţele procurorilor. Camera Deputaţilor a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea de a cere Parchetului General începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, pentru delapidare, şi raportul Comisiei Udrea, care recomandă începerea urmăririi penale în cazul ministrului interimar al Turismului. (Jurnalul National)

Nati Meir, arestat pentru 29 de zile


Aseară, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis pe numele lui Nati Meir un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Potrivit procurorilor, în ultimele două luni, acesta ar fi înşelat doi oameni de afaceri - pe Silvian Ilie Filoti şi Ştefan Ilinca -, dar şi pe Marius Dumitru, impresarul lui Adrian Simionescu, mai cunoscut ca Adrian Minune. Acestora le-ar fi dat, în contul unor contracte halucinante, 496 de bancnote false, 100 dintre ele din cupiura de 500 de euro, pe care era scris: „BON POUR UN TOUR. SPECIMEN”. (Evenimentul Zilei, Curentul)

CSOP: Băsescu ar intra în turul doi cu Geoană şi l-ar bate

Traian Băsescu ar fi votat de 35% din romåni în primul tur al prezidenţialelor, fiind urmat pe locul doi de Mircea Geoană, cu 24% din voturi, arată un sondaj CSOP comandat de PD-L. Tot în primul tur al prezidenţialelor, Crin Antonescu ar obţine 19% din opţiunile de vot, Sorin Oprescu ar fi votat de 8% din romåni, George Becali ar obţine 5%, iar Corneliu Vadim Tudor şi Kelemen Hunor cåte 4%. În turul doi al prezidenţialelor, Traian Băsescu ar obţine 52% din voturi, iar Mircea Geoană ar obţine 48%.

Emite conţinut

Rezumate

Posturi TV

Presa locală

  • Bilantul unui an de guvernare PDL-PSD
    Ziarul de Iasi prezinta astazi un bilant al perioadei de guvernare PSD-PDL si efectele avute asupra iesenilor. Marile proiecte ale Iasului au stagnat, iar in unele situat...

Presa centrală

  • Avem, pe hârtie, trei bugete pentru 2010
    PDL, PSD şi PNL se întrec în declaraţii privind elaborarea propriului proiect de buget de stat pentru anul 2010. Afirmaţiile politicienilor se doresc a fi un răspun...

Info trafic

Secretele ştirilor

  • Dănutz TV e pe felie cu PierDeLeu
          Dănutz TV a reuşit ceva ce Miaela doar visează: şi-a plantat om în Guvern. Şi, ca să fie demonstraţia şi mai a dracului, l-a plasat taman sub fusta Le...

Ştiri din stradă

Ştiri şi anchete

Autentificare utilizatori

Despre noi   Contact