Cătălin Blănaru, fostul şef de la Serviciul Independent de Informaţii şi Protecţie Internă (SIIPI), unitate cunoscută şi sub numele de „Doi ş-un sfert" a fost condamnat joi de magistraţii Tribunalului Iaşi.
Judecătorii l-au găsit vinovat de conducerea unui autoturism în stare de ebrietate şi comiterea unui accident rutier şi l-au condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare. Sentinţa survine după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi au declarat apel împotriva senţintei prin care Blănaru fusese achitat de Judecătoria Iaşi.
El primise doar o simplă amendă administrativă de 1000 lei pentru că după ce participase la şedinţa de bilanţ a SIIPI Iaşi, în urmă cu aproximativ un an şi ceva a urcat băut la volanul unui autoturism şi a produs un accident rutier în zona Nicolina. Ulterior, a intrat în concediu medical iar apoi s-a pensionat.