Published on Iasicastiga.ro (http://www.iasicastiga.ro)
Cel mai bogat ieşean care locuieşte la bloc
By aurel
Creat 6 Mar 2010 - 17:56

      Cine-l vede prima data are tendinta de a-l trece la categoria "om din popor". Asta pentru ca Danut Prisecariu se îmbraca simplu, cel mai adesea în blugi si cămaşă ori o flanea, nu e fitos (saluta pâna si portarul) si locuieste la bloc. În ciuda aparentelor, Prisecariu este însă un tip mai bogat decât visează cei mai mulţi vreodată: are 3 hoteluri în Iasi si un al patrulea în proiect, a construit trei blocuri cu peste 100 apartamente, detine Hala Centrala, a fost proprietar pe Moldova Mall pe care l-a vândut cu 34,5 milioane euro, detine postul tv TELE M, o puzderie de cladiri si terenuri în Iasi, un hotel în Botosani, un mall în constructie si cca 90 de apartamente acolo, plus o serie de active valoroase în tara. Toate acestea i-au adus lui Danut Prisecariu o avere fabuloasa pentru o român obisnuit - în 2007 avea cca 90 milioane euro, dar criza si creditele bancare l-au coborât în 2009 la "doar" 25 milioane euro.


Topul bogătaşilor ieşeni:


1. Dan Stratan - 60 milioane euro [1]

2. Michael Nseir - 50 milioane euro [2]

3. Neculai Apostol - 45 de milioane euro [3]

4. Familie Schrotter – 45 de milioane euro [4]

5. Familia Pârâu - 42 milioane euro [5]

6.Ioan Zapodeanu - 40 milioane euro [6]

7.Bogdan Cihodaru - 37 milioane euro [7]

8. Cristian Maftei -35 milioane euro [8]

9. Titel Sinescu - 33 milioane euro [9]

10. Familia Prisecaru  - 30 milioane de euro [10]

11. Familia Fiterman - 30 milioane euro [11]

12. Iulian Dascalu – 28 milioane euro [12]

13. Danut Prisecariu - 25 milioane euro [13]

14. Cezar Caluschi - 25 milioane euro [14]

15. Fratii Panaite - 25 milioane euro [15]

 


A început cu taxi si vânzarea de hot-dog
        Danut Prisecariu e iesean get-beget si a început de jos. În anii tineretii a fost un simplu angajat, ultima oara lucrând  la firma care se ocupa de afacerile celor de la Monitorul (actualul Ziar de Iasi). Oficial acolo era director tehnic, dar gurile rele spun ca era soferul lui Cezar Caluschi, legenda aprig negata de Prisecariu.

       A început afacerile cu o firma de taximetrie, apoi a trecut spre comert (va mai amintiti tulumbele galbene la care se vindeau hot-dog sub egida NEST şi magazinele cu acelaşi nume?).
        În 1999 a crescut dintr-o data, iar aparitia sa brusca la vârful afacerilor a nascut legende extrem de picante: ba ca spala banii unor evrei din fosta Uniune Sovietică emigrati în Israel, ba ca are combinatii necurate cu evrei din Canada, ba ca e paravanul românesc al unor politicieni, ba ca e omul anumitor servicii secrete. Prisecariu nu a facut nici un efort sa curme aceste zvonuri pâna în 2005, când s-a trezit cu dosar la DNA. Abia atunci a început sa se apere si asa au iesit la iveala mai toate afacerile sale, inclusiv faptul că avea acţiuni la Alimentara încă din 1997.

E regele hotelurilor
        E patronul hotelurilor "Traian" (singurul de 5 stele din Iasi, cotat însa doar la 4 din cauza lipsei unei parcari adecvate - talpa pusa de Primarie), "Astoria" (intrat recent în reteaua Best Western) si "Studis" (destinat studentilor). În plina criza, Prisecariu a dorit construirea unui al patrulea hotel la Iasi, o cladire de 10 etaje în zona Billa, dar Primaria i-a acceptat doar o înaltime de 8 etaje.
        Datele operatorilor de turism arata ca în ultima vreme hotelurile lui Prisecariu sunt printre puţinele care merg, cele mai multe unitati similare având pierderi consistente, unele ajungând chiar sa fie scoase la vânzare de proprietarii disperati.
       Prisecariu mai are un hotel în Botosani, plus proiecte pentru unitati similare în alte orase.
 
Tun cu mall-ul
        Prisecariu a cumparat în 1999, cu cca 1,5 milioane dolari, fostul magazin Moldova. A investit pâna în 2005 cca 10.000.000 euro si l-a transformat în Moldova Mall iar apoi l-a vândut unui fond britanic pentru 34,5 milioane euro.    
       Încurajat de acest succes financiar, Prisecariu a început si la Botosani construirea unui mall. A investit acolo cca 10 milioane euro (din surse proprii dupa cum se lauda el) dar a oprit investitia 8 luni. Din septembrie 2009 şantierul a fost redeschis, acum lucrându-se la închiderea clădirii.

E patronul celui mai tare canal media local
       Ridicat din coasta Monitorului, Prisecariu a avut întotdeauna o atentie deosebita fata de presa. Asa ca a investit 120.000 de dolari în 2003 si a cumparat de la Ticu Isarie muribunda televiziune TELE M. A bagat apoi sume fabuloase pentru Iasi în acest post tv local (numai pe 2008 si-a piermis o pierdere de 330.000 de euro, în conditiile în care alte câteva sute de mii au fost pompate ca publicitate prin firmele sale) dar a reusit sa aiba din 2004 cel mai influent canal media local. În acest moment TELE M are o cota de piata de 42% (conform sondajelor făcute de partidele politice la alegerile din 2008), cu o audienta media de 75.000 de ieseni zilnic.
        Ceva mai din timp (în 2001) Prisecariu si-a cumparat la Iasi şi un post de radio - VOX T.
        A aplicat aceeasi reteta si la Botosani, oras în care are, de asemenea, un TELE M.

Sta la bloc
        Prisecariu a construit în ultimii ani un bloc de lux în centrul Iasului (lânga Politia municipala), un altul în Copou, doua în Bucium, iar alte trei blocuri sunt proiectate în Pacurari. La Botosani a anuntat construirea a cca 90 de apartamente deja recepţionate.
       Mai detine câteva terenuri intravilane sau la marginea Iasului plus active ale unor foste fabrici comuniste.
       În ciuda aceste bogatii, Prisecariu nu sta la vila ci într-un apartament (e drept ca unul de lux)

Când a aparut Prisecariu
       A scos serios capul în public în 1998, când deputatul PNTCD Vasile Lupu a ordonat închiderea afacerii NEST, conduse de Prisecariu. Lupu nu avea nimic cu viitorul milionar, ci cu cei de la Monitorul, suspectând ca ziarul e finantat prin aceasta firma. Nimeni nu stia însa ce hram poarta Prisecariu. Mai târziu s-a aflat ca Danut a început de la opinca.
       În 1991 si-a deschis o firma de taximetrie, ajungând în 1993 la 7 masini la strada. „Concuram cu Nelu Prisacaru, care avea atunci 12 masini", recunoaste Prisecariu.

       Taximetria i-a adus ceva bani, asa ca a intrat în atentia celor de la Monitorul, care au cumpărat 40% din acţiunile firmei sale. Aşa a ajuns la firma care se ocupa de afacerile Monitorului. Aici a venit în 1993 pe postul de „director tehnic", dupa cum precizeaza el apasat, „nu sofer, cum spun unii". Pe piata circula si azi o legenda conform careia Danut Prisecariu a fost soferul lui Cezar Caluschi, unul din actionarii Monitorului, dar Prisecariu are si pentru asta o explicatie: „Cezar nu avea carnet de sofer si-l mai duceam eu, cu masina personala, unde avea nevoie".

        La nici 2 luni de la asocierea cu Monitorul, a dat drumul, împreuna cu actionarii ziarului, la o retea de tulumbe metalice, vopsite în galben, prin care vindeau hot-dog si Coca Cola. Afacerea a functionat si s-a extins, dar a murit în 1998, când Vasile Lupu a cerut DSP sa închida reteaua. Ordin executat scurt si fara drept de replica.

A plecat în Canada?
        Au urmat câtiva ani despre care nimeni nu stie nimic precis. „Prietenii" de la PSD sustin ca a plecat în Canada si acolo a câstigat încrederea unor oameni cu bani. Alti adversari ai sai de azi sustin ca, de fapt Prisecariu a fost scolit de rusi sau evrei si retrimis în Iasi pentru a le spala fondurile necurate.

        Danut Prisecariu a încercat doar de scurt timp sa risipeasca ceata, lasând de înteles ca de fapt si-a vazut de afaceri în domeniul comertului, fapt confirmat la un moment dat de Neculai Apostol, cel ce a sustinut ca-i vinde pui lui Prisecariu înca din 1993 si ca l-a vazut în fiecare an în România.

       Verificarile facute de noi confirma însa ca în 2000 Danut Prisecariu a stat ceva vreme în Canada, obtinând cu acel prilej rezidenta canadiana.
     Indiferent ce a facut acolo, cert este ca îndata ce s-a întors în tara, Danut Prisecariu a iesit brusc în fata si a aruncat pe piata mormane de bani.

A greblat rapid perlele comertului de stat
       Imediat după ce s-a întors din Canada a cumpărat SC "Turism Moldova" (proprietara hotelului "Traian", a hanului "Trei Sarmale" si a statiunii Strunga). O alta tranzactie bomba a fost cumpararea Magazinului Universal "Moldova", multi ani simbolul comertului iesean. De la aceasta ultima achizitie i s-a tras şi "prietenia" lui Lucian Flaişer, PSD-ist greu şi care avea interese la Moldova Universal. Prisecariu deţinea încă din 1999 şi pachetul de control la SC Alimentara, firmă cu zeci de spaţii comerciale foarte bine amplasate în tot Iaşul.
        Aceste achizitii spectaculoase si rapide au stârnit comentarii aprigi în mediul de afaceri local, atunci luînd nastere povestile despre spalarea banilor. În acel moment, Prisecariu nu si-a pierdut vremea cu dezmintiri dar acum sta cu dosarele pe birou, pentru a arata ce credite a facut pentru a avea banii necesari achizitiilor. Tot acum s-a aflat si ca Danut Prisecariu avea în 2001 o intrare foarte buna la nivelul Guvernului, adversarii sai vorbind insistent de pile mari la ministrul Transporturilor - Miron Mitrea si la cel al Turismului - Dan Matei Agathon. Dănuţ neagă însă pilele la ministri.

Era foarte apropiat de Solcanu
        O alta relatie excelenta a lui Danut Prisecariu a fost cea cu Solcanu. Peste tot se stia ca „Danut" e omul Senatorului, ba chiar unele ziare centrale de santaj au scris ca si investeste în afacerile sale banii acestuia. Prisecariu neaga vehement afacerile cu Solcanu, dar admite indirect ca mai asculta de „rugamintile" Senatorului.

       De aceea, sediul Alimentara SA a fost sediu de campanie pentru PSD în toamna anului 2000, iar în 2003 Danut Prisecariu a cumparat, împreuna cu Maricel Popa (alt apropiat al PSD-ului) postul de televiziune TELE M. La acea vreme strategii partidului constatasera ca imaginea se face prin televiziuni si nu ziare, asa ca Prisecariu si Popa au dat 120.000 dolari pe o statie tv moarta din punct de vedere tehnologic. Injectiile financiare ale lui Danut au transformat însa, în scurt timp, TELE M-ul în cel mai influent canal tv local, post folosit apoi pentru promovarea agresiva a primarulului visat de Solcanu, Gheorghe Nichita.

Lovitura Moldova Mall
       Prin 2002 a devenit evidenta rivalitatea dintre Danut Prisecariu si Iulian Dascalu. Prisecariu sustine ca totul a început în 2000, când el a redeschis Hala Centrala. „Aveam primul centru comercial cu supermarket alimentar, ceea ce Iulius Mall, deschis putin mai târziu, nu avea", povesteste Prisecariu. Adauga ca din acel moment a simtit în coasta ostilitatea lui Iulian Dascalu si a oamenilor de afaceri apropiati acestuia.
       Buba se sparge în 2002, când Prisecariu anunta public proiectul Moldova Mall, proiect care a primit piedici atât de la Primarie si Consiliul Judetean, cât si de la diverse ministere. Cu sprijin totusi din alte parti ale puterii, Prisecariu porneste proiectul ceva mai târziu, iar în 2005 a finalizat lucrarea. La începutul lui 2006 Prisecariu a anuntat ca mall-ul a fost vândut unui fond britanic de investitii pentru suma de 34,5 milioane euro.

A pus serios umarul la cocotarea lui Nichita la Primarie
        Prin vara lui 2003, Danut Prisecariu era prieten la toarta cu Nichita si strategul nr. 1 al acestuia, Cezar Caluschi.  În virtutea acestor relatii, dar si a sperantei în viitoare mari beneficii, Prisecariu i-a pus pe tava lui Nichita TELE M-ul. Cum viitorul primar îsi rezolvase si bunavointa Ziarului de Iasi - celalalt canal media influent pe plan local - au curs laudele la adresa sa pâna în vara lui 2004.
       Timp de un an, Nichita a defilat la TELE M, post tv ce îi dedica jurnalele de stiri, talk-show-urile, ba la nevoie, îi ataca si contracandidatii - Dan Cârlan si Relu Fenechiu. Cert e ca Nichita a devenit relativ rapid un personaj cunoscut de catre ieseni si votat în iunie 2004 primar de Iasi.

„Primarul si grupul sau mi-au copt dosarul"
       Dragostea dintre Danut si primar a murit foarte rapid, imediat dupa ce Nichita a câstigat alegerile. „Vrea sa conduca Iasul de unul singur", tipa Nichita. „Primarul si gasca lui de afaceristi au vrut sa ma elimine pentru ca-i incomodam prin TELE M care dezvăluia maltrapazlîcurile lor", spune acum Prisecariu.
      Cert este ca în martie 2005, DNA anunta ca Prisecariu  este urmarit penal pentru mai multe infractiuni economice generate de contractarea unui credit la BCR. Danut a facut un scandal imens si l-a acuzat pe Nichita ca ar sta în spatele anchetei [16], mai ales ca acuzatia principala e hilara - se imputa un prejudiciu adus bancii dar pe care banca nu-l recunostea.

       Zbaterile lui Danut - a dat în judecata Directia de Finante, pentru sistarea rambursarilor de TVA, si cere daune lunare de 144.000 euro - si bâlba procurorilor au facut recent mai multi politicieni si afaceristi locali sa admita ca dosarul e cusut cu multa ata alba. DNA a trimis însa dosarul în instanta, asa ca Prisecariu e tinut în continuare în priza, motiv pentru el sa respinga speculatiile ca ar fi omul serviciilor secrete sau al unor politicieni foarte importanti: „daca as fi avut un astfel de spate îmi mai facea DNA-ul dosar?"
      Recent s-a aflat ca doua instante au confirmat ca dosarul facut de DNA nu ar eobicet, dar o a treia instanta a decis retrimiterea cauzei procurorilor.

De sase ani e haiduc
      Daca pâna în 2004 era pe felie cu ministri importanti sau cu seful local al partidului de guvernamânt, acum Prisecariu are relatii extrem de reci cu primarul Gh. Nichita (liderul local al PSD), a avut un proces cu seful PDL - Dan Cârlan - si e în relatii reci cu partidul de guvernamânt, iar cu seful liberalilor, Relu Fenechiu, nu se prea înghite. Ca atare, afacerile sale locale nu au mai crescut ca-n perioada PSD, în timp ce rivalul Dascălu s-a dezvoltat exploziv. 
      Izolat politic, Prisecariu a operat d eunul singur şi în mediul de afaceri, asta desi traim în plina epoca a aliantelor. La un moment s-a vorbit despre o asociere a sa cu Adrian Butuca (patron Moldomobila si Polirom) si Zaharia Schrotter (patron firma de textile si mare investitor imobiliar), ca o celula opusa asa numitului G5 (grup format din omenii de afaceri Iulian Dascalu - patron Iulius Group, Ioan Prisecaru - patron grupul Conex, Bogdan Pitigoi - patron Tester si Casa Auto, Gabi Mardarasevici - fost patron Radix si Cezar Caluschi - inventatorul politicianului Nichita), dar nimeni nu a confirmat oficial închegarea acestei troici.

Probleme cu media
     Daca pâna în 2004 era ultralaudat de Ziarul de Iasi, cotidian ce cadea pe spate de admiratie la fiecare noua achizitie a lui Prisecariu, dupa alegerile locale din acel an lucrurile s-au schimbat radical. Acelasi Ziar de Iasi a aruncat bomba dosarului lui Prisecariu înainte chiar ca procurorii sa anunte ceva, iar cu putin timp înainte redactorul sef al aceluiasi cotidian - Toni Hritac - semna un editorial extrem de violent în care milionarul era numit „cancerul economiei si presei locale". Motivul acestui ultim atac era campania declansata de TELE M-ul lui Prisecariu împotriva proiectului PALAS. Acum Ziarul de Iasi si Toni Hritac si-au reconsiderat pozitia fata de milionarul iesean si-l vorbesc iar de bine.

A fost tinta unei campanii mizerabile
     Stilul argatos al lui Prisecariu în mediul de afaceri a facut ca de 5 ani sa fie tinta unei campanii mizerabile.
     În 2006 corespondentul local al României Libere a publicat o serie de articole denigratoare, stil BZI, în urma carora Prisecariu l-a dat în judecata si i-a cerut despagubiri de 10 miliarde de lei vechi. Peste putin timp au aparut articole asemanatoare si în Flacara Iasului (pe vremea când gazetuta era detinuta de Rares Neamtu, mâna dreapta a lui Ghiocel Asimioensei si cercetat alaturi de acesta de DNA pentru santaj prin presa), prilej pentru Prisecariu sa deschida un nou proces, în care cerea acestui ziar despagubiri de „doar" 5 miliarde.
     Articole identice, care se încheiau întotodeauna cu  somarea DNA-ului de a deschide un al doilea dosar pe numele sau, au aparut apoi în Saptamâna Financiara, Ultima Ora si ziarul Ziarul. Prisecariu le-a atacat si pe acestea în instanta câstigând deja procesul cu Ziarul. Aberatia este că un proces identic, pentru exact acelasi articol, a fost pierdut, cel in fata Romaniei Libere (aici avocatul celui dat în judecată de afacerist a fost chiar apărătorul primarului, Natalia Mosnegutu, altfel un avocat extrem de scump şi, teoretic, inaccesibil unui jurnalist)

A dezvăluit golăniile uriaşe ale lui Ghiocel Asimionesei
     Prisecariu a fost amic ani buni cu patronul fostei Ziua de Iaşi, actuala Bună Ziua Iaşi, deşi ştia foarte bine ce hram poartă Ghiocel Asimionesei. Din 2008 însă prietenia s-a rupt pentru că Prisecariu n-a vrut să reînnoiască un contract de publicitate. Imediat Ghiocel a început bălăcăreala în stilul care l-a consacrat şi l-a adus la DNA pentru şantaj prin presă.
     Nici Prisecariu nu a stat cu mâinile în sân, TELE M dezvăîluind o puzderie de afaceri necurate prin care Asimionesei a jefuit statul.
     Diferenţa de calibru şi de tactică este evidentă. TELE M are o audienţă de cca 150 de ori mai mare decât a BZI (75.000 de ieşeni se uită zilnic la postul tv în timp ce BZI nu vine niciodată mai mult de 500 de exemplare iar pe ediţia on-line traficul e mărit artificial cu materiale pornografice).

Momente savuroase
     Pe seama lui Danut Prisecariu nu s-a zvonit chiar aiurea ca ar avea relatii speciale cu serviciile secrete. În 2003, la o vizita a lui Adrian Nastase, SPP-ul nu i-a lasat pe pista aeroportului nici pe parlamentarii locali ai PSD (nici macar Solcanu) si nici pe prefectul judetului. La usa avionului era însa Danut Prisecariu, cel înjurat copios de deputatul Dobre, cel care nu primise voie nici măcar să intre in clasdirea Aeroportului.
     Un alt moment care spune multe, s-a consumat tot în 2003, la o vizita a lui Ion Iliescu la grupul Kosarom. Patronul grupului, Neculai Apostol, si-a plimbat prin combinat înaltul oaspete, dar Danut Prisecariu nu s-a dus dupa coloana. A stat cuminte la intrare si a vazut la un moment dat ca cei din staff-ul prezidential au aranjat ca la masa Apostol sa stea la doua scaune de Solcanu. Stiind ce înversunat era razboiul dintre fostul prefect si liderul PSD Iasi, Prisecariu le-a spus sa modifice ordinea asezarii la masa, asa ca Apostol a ramas în prezidiu, iar Solcanu a fost trimis ceva mai la margine, prilej de priviri „recunoscatoare" adresate de Senator lui Prisecariu.

Basescu trage doar la el
     De fiecare data când vine la Iasi Traian Basescu se duce la hotel Traian. Asta desi capul PDL Iasi a tot încercat sa-l directioneze pe presedinte spre alte locatii, pentru a si-i îndatora pe patronii de acolo. A reusit sa faca acest lucru cu Radu Berceanu sau Gheorghe Flutur, dar la Basescu n-a tinut.


Source URL (retrieved on 31 Iul 2010 - 04:30): http://www.iasicastiga.ro/bogatii/cel-mai-bogat-iesean-care-locuieste-la-bloc

Links:
[1] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/quotmr-cashquot-cel-mai-bogat-iesean
[2] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/al-doilea-milionar-al-iasului-e-quotcel-mai-mai-bogat-arab-din-moldovaquot
[3] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/neculai-apostol-cel-mai-laudat-afacerist-iesean-al-momentului
[4] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/schrotter-ii-el-bogat-ea-celebra
[5] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/miracolul-parau-familia-din-iasi-care-a-castigat-10-milioane-euro-net-ultimii-cinci-ani-munc
[6] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/gigi-becali-de-iasi
[7] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/37-ani-37-milioane-euro
[8] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/locul-8-topul-milionarilor-ieseni-cristian-maftei-35-milioane-euro
[9] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/cel-mai-tare-constructor-al-iasului
[10] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/locul-10-topul-bogatilor-iasului-familia-prisecaru
[11] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/cei-mai-bogati-ieseni-de-origine-evreiasca
[12] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/cea-mai-mare-victima-a-crizei-la-iasi
[13] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/cel-mai-bogat-iesean-care-locuieste-la-bloc
[14] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/cel-mai-bogat-iesean-care-locuieste-la-bloc
[15] http://www.iasicastiga.ro/bogatii/locul-15-topul-bogatasilor-iasului-fratii-panaite-cca-22-milioane-de-euro
[16] http://www.iasicastiga.ro/anchete/fabrica-de-dosare-penale-la-iasi