Mai nou «editorialismul» e un sport la moda. Cam la fel cum duduicile se destainuie la mall despre « ce fain a fost, fata, cu tiroliana », tot asa unii care isi vad propria viata plina de experiente universale numai bune de impartasit la altii, se desfata scriind « editoriale » de o banalitate infioratoare la gazete mai mult sau mai putin citite si de altii. Altii decit cei care le fac. Astfel, micii «fuhreri» te pindesc de prin paginile ziarelor convinsi ca « parerea lor » conteaza. Mult. Si dau cu ea in stinga si-n dreapta.
      Un exemplu excelent este un «editorial» publicat intr-un cotidian local de un politician de duzina. (Nu dau nume nici cotidianului si nici autorului pentru ca reclama costa !). Maiastra « opera » incepea in felul urmator : « Unii se întreaba a cui o fi fost ideea emisiunii "Filmul sau Viata?" (realizata si prezentata de mine, sambata, de la orele 18.00, la Antena 2). Le raspund simplu: a mea. ». Inutil de precizat ca nimeni (ma refer la cititori, nu la membrii familiei moderatorului) nu se intreaba nimic in legatura cu o emisiune la care probabil nu se uita prea multa lume din moment ce realizatorul simte nevoia sa-si faca reclama in ziare de mic tiraj. Oricum raspunsul pare profund rau. Pe aceeasi idée “editorialistul” continua despre cum vedea el filme cind era mic si minca strudele cu mere. Cred ca daca socotim citi dintre noi au mers la film cind erau mici si au mincat strudele cu mere, facem de-o armata buuuna de “editorialisti”.
      Si apoi ne intrebam de ce se inchid ziarele. Uite de-aia pentru ca se strica hirtia pe niste chestii pe care le-ar putea scrie si tanti Zenobia, de la florarie. Ba chiar cred ca povestile ei ar fi ceva mai pitoresti.