iaşicâştigă.ro
Profetul şi evreii
4 Ianuarie 2010
Un copil evreu e întrebat de învăţătoare în anii 1920:
- dacă ai doi boi şi două vaci ce obţii?
- eşti bogat, a răspuns micul Iţic într-o pură logică evreiască.
Peste ani, copilul a ajuns adult şi a fost încarcerat la Birkenau-Auschwitz şi în alte lagăre naziste. După ce a scăpat miraculos din acel coşmar a realizat că "la nevoie, nu bogăţia materială ci banii gheaţă te pot scăpa de la moarte". A tras această concluzie pentru că n-a avut la el cash, iar cu nici 1 % din averea pe care socotea că o are putea mitui funcţionari care să-l scape de lagăr.
Această poveste cât se poate de reală e al naibii de aplicabilă şi în zilele noastre. Acum doi ani, când scriam că "cine are cash va fi rege în curând" mulţi au zâmbit îngăduitor, unii chiar superior. Dar azi, când averi de sute de milioane de euro se prăpădesc pentru doar un milion lipsă exact atunci când trebuie, pot să mă laud că sunt un pic profet.
Cine s-a lăcomit la a aduna averi peste averi, de multe ori iraţional, investind nebuneşte şi îndatorându-se şi mai nebuneşte acum trăieşte clipe cumplite. Şi, din păcate, 2010 ne va oferi din aprilie încolo o sumedenie de capete prea înfierbântate în anii anteriori.
Aurel DOBAŞU
0 comentarii
Alte editoriale
Anchete
- După ce şi-a cumpărat loc la Realitatea TV şi Antena 3, Nichita a rezolvat acum şi TVR-ul, unde a anunţat că "nu mai stau acasă"
- Cel mai bun fotbalist ieşean din 1990 încoace povesteşte cum a ratat transferul la Chelsea şi cum i-a furat Copos 75.000 de euro
- Nani triplează la Moscova exporturile Antibiotice Iasi
- Nichita se laudă că e sprijinit de tabăra Geoană pentru a deveni premierul PSD-ului
- FC Arges, echipa lui Penescu, a tras o teapa de toata frumusetea hotelului Ramada din Iasi
- In plina criza, milionarul Cihodaru alearga dupa bani prin tribunale
- Un deputat PDL: ieşenii puteau plăti cu 30% mai puţin la încălzire dar Primăria nu a oprit o hoţie evidentă
- Cel mai citit site de ştiri din ţară: Simirad crede că "Reinstaurarea monarhiei este singura sansa pentru redresarea Romaniei"
- Tribunalul Iaşi judecă cererea de faliment a firmei RED POINT Iaşi
- Antena 3 îl pocneşte pe Nichita, la oră de maximă audienţă, cu "grupurile de interese"
Secretele stirilor
- Cum au dispărut ruşii, cum a înschis taraba Găbelu FeSeBelu
- Popo Grasu TV cu vânt din pUPA
- Surpriza la concursul lui Arhirache : n-a cistigat o colaboratoare mai noua, ci una mai veche
- Bombonel chiuie că se va lua guler cu Jiji Kanal
- D-ale lui Mitică
- Management de doi lei la Ciu Ciu Daru TV
- Probleme cu inima lui Jiji Kanal
- Premiu de faliment: toyote, frate
- S-a mai închis un robinet al lui Kim Ir Sen
- S-a găsit cine să-l ţepuiască pe Marcelinio
Stiri din strada
- Doi consultanţi independenţi din Iaşi, au fost premiaţi la competiţia internaţională ReBrand 100® Award 2010
- Cotnari a luat marea medalie de aur la un concurs internaţional de vinuri
- Iaşul găzduieşte un concurs naţional de inventat poveşti
- Premieră la Iaşi: Parada modei cu costume naţionale originale, vechi de peste un secol!
- Ce banci dauneaza grav nervilor dvs.
- A inceput Cupa Liceelor
- Tupeu de judecator
- Se redeschide cenaclul Junimea Nouă
- Mircea Badea şi Şerban Huidu se ceartă de 10 ani
- Secretele lui Cioroianu la Iaşi: a făcut praf televiziunile, a primit un tablou “caricatură” şi a chefuit cu şefi PSD
Posturi TV locale
- Temnicerul de temut s-a transformat intr-un om cu suflet nobil
- Punctul vamal Nicolina va fi mutat la Ungheni
- Manifestatii de Ziua Imnului National
- 1. Zilnic o firmă din Iaşi intră în insolvenţă. Concomitent, REMAR Paşcani a prins un super contract cu CFR-ul – 700 milioane RO
- 5 roboti sunt pregatiti sa se infrunte pe viata si pe moarte
- Nu a renuntat la infractiuni nici in inchisoare
- Ii recompenseaza pe stelisti daca vor bate in Ungaria
- Concert caritabil la Catedrala Romano-Catolica
- Tabara de cultura si civilizatie pentru elevii basarabeni
- Principele Radu vine din nou la Iasi
Rezumate
Posturi TV
- Temnicerul de temut s-a transformat intr-un om cu suflet nobil
Este povestea unui gardian ce a lucrat in penitenciarele romanesti inainte si dupa 1989.Astazi la penitenciarul din Iasi Ioan Chertitie si-a lansat cartea int...
Presa locală
- Bilantul unui an de guvernare PDL-PSD

Ziarul de Iasi prezinta astazi un bilant al perioadei de guvernare PSD-PDL si efectele avute asupra iesenilor. Marile proiecte ale Iasului au stagnat, iar in unele situat...
Presa centrală
- Avem, pe hârtie, trei bugete pentru 2010

PDL, PSD şi PNL se întrec în declaraţii privind elaborarea propriului proiect de buget de stat pentru anul 2010. Afirmaţiile politicienilor se doresc a fi un răspun...
Info trafic
- Informaţii din trafic

Amplasamente RADAR: În intervalul orar 6-14
Secretele ştirilor
- Cum au dispărut ruşii, cum a înschis taraba Găbelu FeSeBelu
Cel mai mare patriot moldovean care a dansat după cum au cântat ruşii e la un pas de dramă. Crucişătorul lui Găbelu FeSeBelu, recte Tetra Moldul spe...
Ştiri din stradă
- Doi consultanţi independenţi din Iaşi, au fost premiaţi la competiţia internaţională ReBrand 100® Award 2010

Proiectul ApaVital, propus de către Adrian Mironescu (Idegrafo) şi Nucu Florea, a fost premiat la categoria „Merit” în competiţia interna...
Ştiri şi anchete
- După ce şi-a cumpărat loc la Realitatea TV şi Antena 3, Nichita a rezolvat acum şi TVR-ul, unde a anunţat că "nu mai stau acasă"

Cu o zi înainte de Consiliul Naţional, la a cărui şefie candidează, Nichita a fost unic invitat jumătate de oră la TVR 1, dimineaţa, când audienţa e ... - Cel mai bun fotbalist ieşean din 1990 încoace povesteşte cum a ratat transferul la Chelsea şi cum i-a furat Copos 75.000 de euro

Lansat în fotbalul mare de Rapid, ieşeanul Daniel Pancu anunţă că nu va mai juca în viaţa niciodată pentru această echipă după ce patronul ei... - Nani triplează la Moscova exporturile Antibiotice Iasi
"Exporturile in Rusia ale Societatii Antibiotice Iasi s-ar putea tripla, ajungand de la 2 milioane de dolari, cat se ridica in prezent, la 5,5 ...

Comentarii
Publică un comentariu nou