La Iaşi s-a lansat primul vin XXX românesc!

      Magazinul “Good Point” din Iaşi a fost joi seara gazda unei inedite degustări de vinuri. O serie de vinuri produse la Crama Oprişor, din judeţul Mehedinţi, au fost lansate în premieră, prezentarea lor fiind făcută de cunoscutul jurnalist “de vinuri” Cezar Ioan.
      Cele şapte vinuri inspirate din tradiţia oltenească, din gama “Caloian”, “Dragaică”, “Rusalcă”, “Smerenie”  şi “Erotikon” încă nu au ajuns în reţeaua HoReCa şi nu vor putea fi cumpărate din magazinele en-gros, supermarketuri sau hypermarketuri. “Aceste vinuri sunt “de nişă” şi pot fi găsite doar în magazinele de specialitate, “pour les connoisseurs”, a spus Răzvan Avram, patronul magazinului “Good Point”.
      Degustarea a început cu gama Caloian, numele unui ritual de invocare a ploii. Ritualul se practică în toată zona balcanică în a treia zi de marţi după Paştele Ortodox, fiind un obicei foarte vechi, datând din epoca precreştină.
      Vinul “Smerenie” este un vin roşu misterios, iar creatorul său a declarat că “este vorba de un vin care miroase a chilie curată de măicuţă şi a parfum discret de tămâie”. Este realizat din cupaj cu trei soiuri de vinuri roşii (Shiraz, Pinot Noir, Dornfelder), fiecare în parte maturat în baricuri de stejar.
      Drăgaică Roşie provine de la ritualul Drăgaica (cunoscută şi sub numele de Sânziene). Este vorba de o sărbătoare religioasă închinată coacerii grânelor şi se practică în fiecare an pe 24 iunie în unele zone din Muntenia, Oltenia şi Moldova. Vinul este un cupaj realizat din 4 soiuri roşii (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz).
      Rusalca albă provine de la Rusalca, un personaj mitologic de origine slavă, întâlnit în folclorul oltenesc, o nimfă a râurilor cu chip de femeie, care ademeneşte tinerii ce trec noaptea pe malul apelor, un fel de Lorelei olteancă.
      “Bomba” serii a fost degustarea gamei “ultimate high-end”, Erotikon. Este vorba de trei vinuri virile, senzuale şi corpolente (Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz), realizate de vinificatorul Veronica Gheorghiu şi oenologul Liviu Grigorică. Etichetele acestui vin sunt şocante, ele fiind realizate de  pictorul Ciprian Paleologu. Este vorba de reprezentarea unui cuplu în plin act sexual, momentul în care penisul bărbatului penetrează o femeie. Aceste lucrări de artă erotică figurează pe etichete şi contraetichete, mai fiind reprezentate stilizat penisuri şi organe sexuale feminine. Preţurile unor astfel de sticle din gamele menţionate încă nu au fost stabilite, dar, se estimează că se vor situa între 20 şi 100 de lei bucata.  
(Iulian Conta)

Nu exista voturi

0 comentarii

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Rezumate

Posturi TV

Presa locală

  • Bilantul unui an de guvernare PDL-PSD
    Ziarul de Iasi prezinta astazi un bilant al perioadei de guvernare PSD-PDL si efectele avute asupra iesenilor. Marile proiecte ale Iasului au stagnat, iar in unele situat...

Presa centrală

  • Avem, pe hârtie, trei bugete pentru 2010
    PDL, PSD şi PNL se întrec în declaraţii privind elaborarea propriului proiect de buget de stat pentru anul 2010. Afirmaţiile politicienilor se doresc a fi un răspun...

Info trafic

Secretele ştirilor

Ştiri din stradă

Ştiri şi anchete

Autentificare utilizatori

Despre noi   Contact