Fiul lui Simirad vrea să fie deputat PNL

Surpriză pe lista PNL pentru Camera Deputaţilor: liberalii l-au ales pe fiul pesedistului Constantin Simirad pentru colegiul uninominal în care va candida şi democrat-liberalul Petrică Movilă şi, cel mai probabil, Cristian Nechifor de la PSD. Este vorba de colegiul 3 Ţibana. Lucian Simirad este fost membru al Partidului Umanist, formaţiune politică în care nu a stat mult deşi în 2003 declara sigur pe el că se identifică cu ideologia acestei organizaţii. "Am ales Partidul Umanist Român, deoarece am o gândire umanistă", spunea, în 2003, Lucian Simirad. De atunci însă, omul politic Lucian Simirad nu s-a făcut remarcat cu nimic.

Un alt nume aflat pe lista candidaţilor PNL şi dat publicităţii vineri seara este Mugur Cozmanciuc, şeful interimar al Oficiului de Cadastru Iaşi. Cozmaciuc va concura împotriva fostului prefect, Nicuşor Păduraru, în colegiul Nicolina, pentru un mandat de deputat.

Liberalii au mai anunţat că, în urma protocolului semnat cu Acţiunea Populară Filiala Iaşi, avocatul Neculai Volovăţ s-a alăturat PNL Iaşi.

 

Nu exista voturi

0 comentarii

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Rezumate

Posturi TV

Presa locală

  • Bilantul unui an de guvernare PDL-PSD
    Ziarul de Iasi prezinta astazi un bilant al perioadei de guvernare PSD-PDL si efectele avute asupra iesenilor. Marile proiecte ale Iasului au stagnat, iar in unele situat...

Presa centrală

  • Avem, pe hârtie, trei bugete pentru 2010
    PDL, PSD şi PNL se întrec în declaraţii privind elaborarea propriului proiect de buget de stat pentru anul 2010. Afirmaţiile politicienilor se doresc a fi un răspun...

Info trafic

Secretele ştirilor

  • Dănutz TV e pe felie cu PierDeLeu
          Dănutz TV a reuşit ceva ce Miaela doar visează: şi-a plantat om în Guvern. Şi, ca să fie demonstraţia şi mai a dracului, l-a plasat taman sub fusta Le...

Ştiri din stradă

Ştiri şi anchete

Autentificare utilizatori

Despre noi   Contact